POEME de Radu CHIOREAN, Chicago, SUA

CV literar

Născut pe 29 Mai 1972, în orașul Sibiu.

Din 1999, locuieşte în Chicago, USA.

A studiat matematica la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

Este și a fost un pasionat cititor al lui Emil Cioran și Mircea Eliade.

Poezia și aforismele au început să se nască acum 10 ani, marcat de un  sentiment de dezlegare, simțit în fața cuvintelor, devenit de-a lungul timpului tot mai imperios, mai revelator și din ce în ce mai necesar.

Primele poezii au fost publicate în câteva reviste din țară și din străinătate: momentan sunt parte din proiectul literar RowOfMasks (coordonator Adrian Mondea), Cervantes, Hyperion, Poezia USR, ALTculture (revistă de cultură on-line), Algoritm Literar, Sintagme Literare, Banchetul, Meridianul Cultural Românesc, Glasul Iubirii, Itaca Dublin, precum și în două antologii: Poeme pe o frunză ( Antologie de poezie japoneză, 2017) şi Antologia Cenaclului Poetic Schenk (2018).

După speranță

 

am desfăcut mormântul să văd ce mai faci
nu erai acolo
ai ieșit oare să bei apă
să mănânci ceva sau să faci o plimbare să te aerisești
e greu să stai tot timpul în aceeași poziție cu ochii închiși
știu că nu poți citi cartea pe care ți-am dăruit-o
are paginile lipite de sânge
poate totuși încerci să o scobești
să scoți o literă sau un cuvânt
cred că ți-ar plăcea mirosul
undeva nu știu la ce pagină
am pus chiar o poză cu noi
sunt un romantic incurabil
am scris chiar pe ea că te iubesc
poza a fost făcută înainte de-a muri eu
măcar dacă i-ai putea mângâia marginile
nu e oare timpul să te întorci
te aștept aici pe marginea de lemn
balansându-mă în vânt
ca o bucată de lut fără chip și suflet
doar o umbră călduță cu genunchii tociți
mă joc cu clopotele ca un copil părăsit
măcar de m-ai atinge fugitiv cu rochia ta
ce-a purtat-o
o lebădă toată viața
și-o spăla în fiecare seară în lac
știi la ce mă gândeam
poate mâine îmi cumpăr o fereastră
să văd cerul mai bine
mi-am găsit o poziție acum în care mă gândesc
că poate totuși nu ai murit
of, ce-aș vrea să alunec lângă tine

10/12/2017

A fost o primăvară

în care nu crescuseră
flori, copaci sau păsări
o primăvară fără ea însăşi
fără adâncul cerului
sau răcoarea mugurilor

pentru că anotimpul eram noi
şi anotimpul acoperea lumea
cu aripa zâmbetului

18/05/2020

 

Fiecare zi

 

e un miracol amânat
la capătul ei
este o oglindă de sticlă
prin care se văd
amândouă lumile
cad ninsori de păsări
în această groapă în văzduh
printre pietre
oraşe de apă curg
catarge de taină
iar noi aprindem cuvinte
cu pieptul
sub o stea ce s-a aplecat
peste dorinţa mâinilor

21/01/2020

 

Viaţă şi moarte

 

moartea ei îmi este legată de glezne
moartea ei îmi este legată de mâini
de gât
s-a ridicat în trupul meu

ochii ei sunt două lacrimi negre
ce tremură pe marginea fiinţei
când merge
ea trece prin aer dincolo

moartea ei îmi este o piatră
în jurul inimii
un cer rupt
o gură de rai întinsă pe un sicriu
moartea ei sunt eu încă viu

ochii ei au la colţuri
două păsări triste
ale căror aripi au dispărut în lut
când păşeşte
aerul devine o umbră

viaţa mea e legată de un ştreang
dar într-o zi foarte întunecată
îngerul a furat spânzurătoarea

27/03/2020

Concert pentru Freddie Mercury

 

alb
galben
două dungi roşii
privirea unui cerb de aur
ce s-a ridicat peste piscul lumii
cu vocea

un suflet de femeie într-un
trup de bărbat
un suflet de bărbat într-un
trup de femeie

un tigru cu sânge albastru
cu paşi de stea
căzută pe pământ

un zeu
care nu a fost zeu
dar a deschis uşa unei încăperi
unde a pictat pe pereţi
ferestre de rai

te iubesc!

03/01/2020

Sunt

un nufăr
de un alb ce miroase
a înger părăsit
o barcă cu vârf de noapte
am urcat piatra
muntele
cerul
şi totuşi Dumnezeu
nu a pus degetul pe apă
dacă oglinda ar fi albă
eu aş fi un tunel de flori
cu rădăcinile rupte
din rai

16/02/2020

Crucea

dacă crucea ar avea cinci laturi

tu ai fi a cincea

tu nu te-ai născut dintr-o coastă

ci din lacrimi fericite de îngeri

dintr-un colţ de paradis

parfumat de fiinţa ta

eşti o melodie

pe care stelele o cântă

cu vocea universului

există un cer

mai sus decât cerul

acel cer

eşti tu

în mine

29/02/2020

Zâmbetul

Dacă lumina ar purta o rochie
pe care şi-ar ridica-o uşor
să-şi arate goliciunea
atunci ţi-ar putea imita zâmbetul

zâmbetul tău e lateral
ca mişcarea unui şarpe
ce se strecoară înapoi
peste diamante albe
înşirate pe un chip de cristal

la etajul şapte lumina din baie
nu se aprinde
nici cea din camera de hotel
ferestrele sunt rupte de realitate
rochia ta neagră de mătase
acoperă veioza cu picior înalt
pe canapeaua ovală de piele
stă întins un leu
ce aproape te atinge cu respiraţia
pe scări e beznă
străzile îşi simt pulsul venelor
prin noapte
adie un vânt feciorelnic

în curtea catedralei
o pasăre tânără merge cu un colţ
de lună în cioc
lumea se încinge în el
mâinile noastre scot din teacă
o sabie de fildeş
şi încep să taie
leul în două

27/01/2020

Înălţare

există o stea care
străluceşte mai tare
decât un soare
pe care tu îţi porţi feminitatea
cu paşi deasupra lutului
pe care păşeşti
ca un dumnezeu feminin
pe balconul lunii sunt flori
şi de acolo
noi privim
infinitul
din noi
iar palma mea deschisă
ţine linia vieţii noastre

Totul pentru iubire

miroase a început de rai
se aud păsări de lumină
zburând într-o altă dimensiune
cât de elegant bate inima universului
ca un ceas atemporal al iubirii
când mâinile noastre
fac cunună pe altar
o orgă de linişte coboară
pe valurile lunii
cai astrali aleargă peste
câmpul de stele
respirând parfumul rochiei de mireasă
un foc se ridică de la pământ
la cer
carnea noastră se topeşte
când trecem prin el
rămâne un tu de eu
un eu de tu
şi îngerul din noi

24/04/2020

Lumea

 

era o lume de porumbei
care veneau să-ţi bea apă
din palmă
şi făceau cuiburi albastre
pe fruntea ta abruptă
dar care ţinea lucrurile gingaşe
când înclinai mâna
se năştea un castel de flori
pe vârful degetelor
şi fiecare fereastră avea
trei rădăcini de lumină
când păşeai
lutul se transforma în muzică
când zâmbeai
câte o stea cădea de emoţie
în braţele tale
dorindu-şi să se renască
prin pântecul tău

cetatea avea două turnuri înalte
cu două închisori
noi am trecut mantia de mătase
printre gratii

numai un porumbel alb
de un alb cu miros de măr
avea aripile rănite de aşteptare
nu îşi găsea locul
decât
în inimile noastre

08/03/2020

Regat în cer

 

a sosit ziua să redefinim
ce înseamnă
tu şi eu

suntem un râu roşu ce curge
prin aceeaşi oglindă
un cer cu două dimensiuni
de noi
suntem flacăra unei lumânări
ţinute în mâna unui înger

când Dumnezeu se gândeşte la noi
i se opreşte puţin respiraţia
de emoţie
dar Dumnezeu nu respiră
of, Doamne!
deja am făcut o greşeală în această
poezie

există Tatăl
Fiul
Sfântul duh
şi al patrulea lucru:
pântecul
unde ne-au pus cei Trei
să ne naştem cu aripi
de tu şi eu

03/03/2020

Rugă

Tu, Doamne
nu ne lăsa să distrugem lumea aceasta
care din univers
se vede mai mică decât un punct
un punct de viaţă
ridică un munte
pe care să-l urcăm
să ne punem crucile lângă
Fiul Tău
dă-ne aerul pe care l-a respirat
în ultima clipă
şi lasă-ne să ne întoarcem
la casele noastre
casele noastre plâng
sunt însetate de apă sfinţită
s-au dezbrăcat de linişte
şi ne strâng inima între ziduri
podelele au spini şi noi călcăm
pe durerea noastră

în oraş străzile sunt înclinate
sub pământ
s-au înălţat lumânările pentru cei vii
un călugăr le sărută flacăra
îşi întinde mâinile prin ceară
dincolo de alb
păsările au coborât în pietre
piatră este zborul
ce sângerează la capătul mormântului
încă gol

Doamne, nu ne lăsa să distrugem
această oază-ochi de copil cărunt
ţine acest punct în palmă
şi apără-ne de noi!

Prăpastie

şi visele au cruci
au şi aripi
ultima s-a răstignit
cu faţa ta spre mine

visul meu miroase a cal putred
s-a retras în spatele pleoapelor
arse de veghe
agăţat de orbitele ochilor
un zeu a zidit femeia în noapte
noaptea i-a zidit întunericul
pe buze
coasta a prefăcut-o într-un sicriu
cu margini de prăpastie

copitele mă trag prin praf
şi pietre fără suprafaţă
e sânge pe florile tăcerii

o stea stinsă mă cheamă
la naşterea ei

Dincolo

un animal alb şi blând
a ieşit pe piscul muntelui
îşi mişcă forma cu paşi moi
soarele încălzeşte locul
unde îi lipseşte faţa
în inimă eu îi sunt un embrion
respir printre bătăi
cu miros de cărbune
în zare se întinde zăpada
pe cioturi de copaci
stau nemişcate umbre de zbor
în gheaţa apelor
străluceşte prins cerul

undeva într-o peşteră
un om foarte bătrân
făcea focul din patul lui Procust
pe pământ o carte cu coperţile din piele
din carte ieşeau cuvinte
să se încălzească la flăcări
el le gusta cu buzele pline de istorie
dezbrăcate de carnea semantică
şi când ridica ochii de mercur
spre acest poem
îmi vedea printr-o lacrimă împietrită
încheieturile

nu ştiu cum am ajuns sus
sus de tot
priveam ninsoarea sub mine
ningea repede cu fulgi mari
de un alb speriat
într-o cădere fără spaţiu
doar o melodie ştearsă la contrabas
tăia pântecul cenuşiu al tăcerii
şi ningea totul din mine

27/01/2020

Crucea mea

A fost odată
o primăvară care se
împrimăvăra invers
păsările zburau fără privire
prin rădăcina lacrimii
atingându-mi cu zborul
buzele
copacii erau mâini virgine
cu statui albe crescând în frunze
oare câtă carne sânge suflet
este într-o cruce
oare cât de frumoasă este
intrarea
câtă distanţă între rai şi iad
inima îmi este un sicriu
de sânge proaspăt
îngerul meu păşeşte pe el
desculţ
vreau o femeie
atât
vreau o femeie
femeia
să desfacem crucea în patru
să aducem cerul atât de jos
încât să păşim pe el

eu dacă aş fi Dumnezeu
m-aş mai naşte o dată
fără să am remuşcări

13/02/2020

Când plângi

ochii tăi sunt adâncul unei păduri cu
căprioare frânte
o mare arsă de căutarea
unui ţărm inexistent

pieptul meu e un câmp de plumb
traversat de ropotul copitelor
ce poartă o istorie de pământ
o subterană
cu morminte unde morţii
se ţin strâns de mână
şi chiar dacă nu mai respiră

ei chiar dacă nu mai respiră
pe frunţile lor
cetatea urcă vârful muntelui

păsările s-au făcut aşternuturi
de durere într-un pat gol
buzele îţi sângerează sărutul
eşti o dimineaţă
strânsă la mijloc de lumina
palmelor mele
dar când plângi
inima mea îşi acoperă faţa
cu un dumnezeu trist

22/09/2019

Câteodată

cerul se face ca o linie
şi înainte ca ea să dispară
trebuie să dezgropăm crucea
dar înainte de-a dezgropa crucea
trebuie să ne dezgropăm pe noi
cu faţa înclinată
spre oglinda palmelor
şi genuchii doi ochi de apă
ce văd dincolo

23/12/2019

Editor-coordonator și designer – Diana Ciugureanu-Zlatan

1 thought on “POEME de Radu CHIOREAN, Chicago, SUA”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.